Turneul feminin de tenis Transylvania Open, categoria WTA 250, pregătește o nouă direcție de dezvoltare, prin care își dorește să combine competiția sportivă cu arta, cultura și divertismentul.

Cea de-a șaptea ediție a evenimentului va avea loc la Cluj-Napoca, în perioada 30 ianuarie – 7 februarie.

Sub sloganul “Trăiește tenisul-spectacol! Match time. Showtime!”, ediția din 2027 va pune accent atât pe meciurile de pe teren, cât și pe experiențele oferite spectatorilor în jurul competiției.

Organizatorii își propun ca, începând din 2027, atmosfera turneului să se extindă treptat și în afara arenei, prin inițiative și parteneriate care să implice comunitatea locală.

Directorul turneului, Patrick Ciorcilă, a subliniat că, după șase ediții, Transylvania Open și-a consolidat identitatea și a devenit un eveniment apreciat pentru atmosfera sa distinctă.

“Un turneu important nu înseamnă doar meciurile pe care le găzduiește, ci și tot ceea ce construiește în jurul lor, de la experiența spectatorilor până la relația cu orașul și comunitatea”, a declarat acesta.

Printre formele de expresie artistică avute în vedere pentru ediția din 2027 se numără dansul contemporan, teatrul-dans și muzica.

Noua viziune se reflectă și în identitatea vizuală a competiției din 2027, al cărei afiș o va avea în prim-plan pe Sorana Cîrstea, prima jucătoare română care a câștigat trofeul Transylvania Open.

Organizatorii intenționează, totodată, să introducă o nouă tradiție: campioana fiecărei ediții va figura pe afișul turneului din anul următor.

Transylvania Open, competiție disputată pe suprafață hard, în sală, la BTarena din Cluj-Napoca, este cel mai important turneu feminin de tenis organizat în România. Evenimentul a primit recunoașterea jucătoarelor, fiind desemnat cel mai bun turneu WTA 250 din lume în 2022 și 2023.