Inter Milano, campioana en titre a Italiei, s-a despărţit de doi dintre jucătorii săi, portarul elveţian Yann Sommer şi fundaşul central italian Francesco Acerbi.
Yann Sommer (37 ani) a evoluat la gruparea “nerazzurra” începând din iulie 2023, după câteva luni petrecute la Bayern Munchen.
În timpul carierei sale în Italia, fostul internaţional elveţian, trecut pe la FC Basel (2007-2014) şi Borussia Monchengladbach (2014-2033), a disputat 139 de meciuri, inclusiv o finală de Liga Campionilor, în 2025.
Goalkeeper-ul şi-a păstrat poarta intactă în 66 de meciuri şi a câştigat două titluri în Serie A, o Cupă şi o Supercupă a Italiei.
Yan Sommer va fi înlocuit în poarta lui Inter de Josep Martinez, în vârstă de 28 de ani. Fostul portar al echipelor RB Leipzig (2020-2022) şi Genoa (2022-2024), ibericul a fost rezervă la Inter în ultimele două sezoane şi a disputat doar 11 meciuri în sezonul trecut.
Francesco Acerbi (38 ani) a fost transferat de Inter Milano în 2022 şi a cucerit 6 trofee în 4 sezoane, după ce a disputat 148 de meciuri în toate competiţiile şi a marcat 5 goluri.
Apărătorul italian a evoluat anterior la AC Milan (2012-2013), Sassuolo (2013-2018) şi Lazio (2018-2022).