Racing Santander şi Real Madrid au ajuns la un acord pentru transferul lui Sergio Martinez (19 ani), clubul madrilen urmând să achite integral, într-o singură tranşă, valoarea clauzei de reziliere.

Originar din Laredo, în nordul Spaniei, Martinez se desparte astfel de “Verdiblancos”, după ce şi-a petrecut întreaga perioadă de formare la Racing.

Mijlocașul central a ajuns la club la vârsta de 10 ani şi a parcurs toate nivelurile academiei, de la echipa Alevin B până la prima formaţie, pentru care a evoluat în 15 partide.

Transferul vine după un an important pentru Racing Santander, care a reuşit promovarea în La Liga, la finalul sezonului trecut.

“Suntem foarte mândri de progresul tău în cadrul clubului nostru şi de modul în care ai apărat culorile echipei în toţi aceşti ani. Stadionul El Sardinero va fi mereu casa ta”, se arată în comunicatul lui Racing.

Tânărul mijlocaș a ajuns la Real Madrid la cererea lui Jose Mourinho și se va pregăti alături de prima echipă.

“Albii” au achitat clauza de reziliere a lui Sergio Martinez, care se ridică la 3 milioane de euro. Mijlocașul este al șaptealea transfer făcut de Real Madrid în această vară.

 

Transferurile făcute de Real Madrid în vara lui 2026:

Yan Diomande — RB Leipzig → Real Madrid — 125 de milioane de euro

Marc Cucurella — Chelsea → Real Madrid — 55 de milioane de euro

Carlos Espi — Levante → Real Madrid — 25 de milioane de euro

Denzel Dumfries — Inter → Real Madrid — 20 de milioane de euro

Sergio Martinez – Racing Santander → Real Madrid – 3 milioane de euro

Bernardo Silva — Manchester City → Real Madrid — liber

Ibrahima Konate — Liverpool → Real Madrid — liber