“Telenovela” Rodri a ajuns la final: mijlocașul urmează să se transfere de la Manchester City la FC Barcelona, după ce s-a aflat iniţial în negocieri avansate cu Real Madrid, anunţă presa din Spania.
Căpitanul naționalei Spaniei, noua campioană mondială, a purtat negocieri în această vară cu cei doi granzi din La Liga și într-un final a ales.
“Rodri îi spune ‘Nu’ lui Real Madrid pentru a semna cu Barcelona”, a titrat cotidianul AS, apropiat de clubul de pe Santiago Bernabeu.
“Rodrigo Hernandez a optat definitiv pentru transferul la Barcelona şi a informat oficial conducerea lui Real Madrid, care îi prezentase o ofertă financiară substanţială cu câteva zile înainte”, mai scrie publicaţia madrilenă.
Marca, celălalt cotidian de “casă” al lui Real Madrid, a comentat pe marginea acestui subiect.
“Rodri a făcut un pas important către a juca pentru Barcelona în sezonul viitor. Joi, jucătorul şi-a dat acordul directorului sportiv al clubului catalan pentru a se alătura echipei lui Handi Flick, punând astfel capăt oricărei posibilităţi de a juca pentru Real Madrid”, scrie Marca.
Sursa citată adaugă că FC Barcelona trebuie să negocieze acum cu Manchester City, o operaţiune care nu va fi uşoară, deoarece suma de transfer nu va fi mai mică de 50 de milioane de euro.
În vârstă de 30 de ani, Rodri a cucerit Balonul de Aur în 2024, după ce a devenit campion european cu “La Roja”, în acelaşi an. Luna trecută, el a condus Spania la câştigarea celui de-al doilea titlu mondial din istoria sa.
Mijlocaşul spaniol joacă la Manchester City din vara anului 2019 şi a câştigat 4 titluri în Premier League şi Liga Campionilor alături de “Cetăţeni”, între alte trofee.