Căpitanul Spaniei, Rodri, a fost desemnat “cel mai bun jucător al Cupei Mondiale 2026” și a subliniat valoarea câştigării celui mai dificil titlu împotriva unei rivale precum Argentina.

“Suntem în al nouălea cer acum, dar este incredibil. Slavă Domnului pentru tot ce ne-a dat şi pentru titlu”, a declarat starul lui Manchester City.

“Acest grup este uimitor, suntem campioni mondiali pentru a doua oară, este dificil, cel mai dificil titlu de câştigat. Şi l-am câştigat împotriva unei echipe precum Argentina”, a adăugat Rodri.

“Acesta este secretul acestei echipe. Mesajul este să mergem pentru victorie de la început, să fim curajoşi. Am fost curajoşi şi suntem campioni”, a mai afirmat mijlocașul, care a reuşit să-și recapete treptat forma care l-a condus la câştigarea Balonului de Aur în 2024.

“Numai eu ştiu prin ce am trecut. Cei care cred mereu în tine sunt acolo. Am simţit sprijinul tuturor, afecţiunea şi mă simt foarte iubit”, a încheiat Rodri.

Spania a cucerit al doilea titlu de campioană a lumii din istoria sa, după cel obţinut în 2010, în Africa de Sud, după ce a învins Argentina cu scorul de 1-0 după prelungiri, printr-un gol marcat de Ferran Torres (106).

Rodri îşi consolidează statutul de unul dintre cei mai mari mijlocaşi din istoria fotbalului, el fiind desemnat “Cel mai bun jucător al turneului” Cupei Mondiale.

Rodri are un palmares impresionant: câştigător al Balonului de Aur, câştigător al Ligii Campionilor, de 4 ori câştigător al Premier League, câştigător al Euro şi, acum, câştigător al Cupei Mondiale şi desemnat “Cel mai bun jucător al turneului”.

Pau Cubarsi, în vârstă de 19 ani, a fost desemnat “cel mai bun tânăr jucător al Cupei Mondiale”.

Unai Simon a fost desemnat “cel mai bun portar al turneului”, el primind un singur gol la Cupa Mondială 2026.