Secundul naționalei Argentinei, Roberto Ayala, şi-a cerut scuze pentru altercaţia cu Dani Olmo, de după finala Cupei Mondiale 2026, încheiată cu victoria Spaniei, scor 1-0, după prelungiri.

Camerele video l-au surprins pe Ayala confruntându-l pe Olmo în timpul unor scene reprobabile, după fluierul final al lui Slavko Vincic, iar FIFA a inițiat ulterior proceduri disciplinare pe baza incidentelor.

“Desigur că îmi pare rău. Având în vedere poziţia mea, nu pot permite ca un sentiment sau orice ar putea veni de la cealaltă parte să-mi afecteze starea de spirit sau acţiunile. După mine, trebuie să tragem o linie şi să lăsăm lucrurile aşa.

A fost mai mult o împingere decât orice altceva, nu a fost un pumn, aşa cum se pretinde. A fost o reacţie la ceva ce a spus, dar asta e. Dacă îl văd, evident că îi voi cere scuze personal. Îmi asum responsabilitatea pentru ceea ce am făcut.

Intenţia mea a fost să mă duc şi să-i separ, dar uneori se întâmplă lucruri şi inima îţi bate cu putere, deşi asta nu este o scuză. Şi Eric Garcia a fost acolo şi i-am spus pur şi simplu lui Eric că m-am dus să-i separ şi să-i felicit, asta e tot”, a spus Roberto Ayala.

Fostul fundaş a spus că emoţiile l-au copleşit, pe măsură ce tensiunile au escaladat, după încheierea meciului şi a insistat că iniţial a încercat să separe jucătorii în timpul confruntării.

Jucătorii argentinieni Nahuel Molina şi Thiago Almada au fost, de asemenea, implicaţi, în timp ce Leandro Paredes l-a apucat de gât pe Eric Garcia.

FIFA a numit un procuror disciplinar şi de etică pentru a investiga încăierarea de după meci în care au fost implicaţi jucători şi personalul tehnic. Cei implicați pot fi suspendaţi, în timp ce Federaţia Argentiniană de Fotbal ar putea fi, de asemenea, amendată.