Neymar şi-a confirmat retragerea din fotbalul internaţional, la câteva săptămâni după ce sugerase că parcursul său la naţionala Braziliei s-a încheiat, în urma înfrângerii suferite în faţa Norvegiei (1-2), în optimile de finală ale Cupei Mondiale 2026.
Atacantul în vârstă de 34 de ani, care a revenit la Santos după turneul final din SUA, Canada şi Mexic, este cel mai bun marcator din istoria naţionalei Braziliei.
“Cred că vremea mea la echipa naţională a trecut deja. Am scris istorie acolo şi sunt foarte fericit pentru asta. Am trăit multe alături de echipă, mi-am pus sufletul şi viaţa în joc şi am luptat mereu pentru tricoul galben. Dar nu cred că îmi mai doresc asta”, a declarat Neymar.
Aceste afirmaţii au întărit declaraţiile făcute imediat după înfrângerea cu 2-1 suferită de Brazilia în faţa Norvegiei, la Cupa Mondială, pe 5 iulie.
După ce a intrat pe teren din postura de rezervă şi a marcat dintr-un penalty în minutele adiţionale, Neymar a lăsat să se înţeleagă că şi-a încheiat cariera la echipa naţională: “Am încercat, am încercat. Acum s-a terminat”, a spus el.
Neymar, care a participat la 4 ediţii ale Cupei Mondiale, a avut o carieră de club strălucită la Santos, Barcelona şi PSG, însă a câştigat un singur trofeu la nivel de seniori cu echipa naţională, Cupa Confederaţiilor, în 2013.
În cariera sa internaţională, el a reuşit 80 de goluri şi 58 de pase decisive în 130 de selecţii pentru Selecao.