Max Verstappen, cvadruplu campion mondial de Formula 1, şi-a prelungit contractul cu Red Bull până în anul 2030.
Echipa austriacă a făcut acest anunţ înaintea Marelui Premiu de F1 al Olandei, pe care “Mad Max” îl va disputa în faţa fanilor proprii, pe circuitul de la Zandvoort, în acest weekend.
“Sunt foarte mulţumit de prelungirea contractului. Avem cei mai buni oameni şi sunt încântat să continui să lucrez împreună cu toţi pentru a reveni în vârf. Acesta rămâne obiectivul final la care am lucrat cu toţii şi pe care îl vom continua să-l urmărim”, a precizat Vestappen într-un comunicat.
“Întotdeauna am spus-o: Echipa este ca o a doua familie pentru mine şi mă simt ca acasă. Am venit la echipă sperând să pot câştiga curse. Ceea ce am reuşit să realizăm împreună a fost pur şi simplu minunat şi am împărtăşit multe momente incredibile şi am câştigat patru Campionate Mondiale. Să continui această călătorie este cu adevărat special şi ceva ce mi-am dorit dintotdeauna să fac”, a adăugat pilotul olandez.
Contractul anterior al lui Max Verstappen era valabil până în 2028. Olandezul pilotează pentru Red Bull în Formula 1 din 2016, după ce a petrecut anterior 2 ani în programul de formare al acestei echipe, sub îndrumarea lui Helmut Marko.
Cu Helmut Marko alături, Max Verstappen a cucerit patru titluri consecutive în Campionatul Mondial de Formula 1, în perioada 2021-2024.
Olandezul a ratat la limită un al cincilea titlu anul trecut, în faţa lui Lando Norris, de la McLaren. Vedeta echipei Red Bull are până acum 71 de Mari Premii câştigate şi 131 de podiumuri în Formula 1.