Max Verstappen (Red Bull), plecat din pole position, a câştigat Marele Premiu de Formula 1 al Bahrainului, care s-a desfăşurat în mod excepţional în Malaezia.
Aflat la prima victorie în acest sezon, “Mad Max” a fost urmat pe podium de liderul campionatului, Kimi Antonelli (Mercedes), şi de Lewis Hamilton (Ferrari).
Într-o cursă care a fost amânată cu o oră şi jumătate din cauza ploilor musonice, Charles Leclerc (Ferrari) a încheiat pe locul 4, iar Isack Hadjar (Red Bull) a fost pe locul 5.
Cel mai apropiat rival al lui Antonelli în clasamentul general, coechipierul său, George Russell, se afla pe locul 3 în momentul în care a abandonat din cauza unei probleme mecanice, cu 5 tururi înainte de final.
Pista umedă a circuitului foarte rapid şi tehnic de la Sepang, situat la sud de Kuala Lumpur, a perturbat strategiile echipelor privind schimbul de pneuri, obligându-le să alterneze între pneuri moi, intermediare sau dure.
“Sunt incredibil de mândru de toată lumea. A fost groaznic, ni s-au întâmplat multe, dar noi am făcut alegerea corectă cu pneurile intermediare”, a explicat Max Verstappen, care nu mai plecase din pole position de la sfârşitul anului trecut.
Clasamentul piloţilor:
- Kimi Antonelli (Italia) 320 puncte
- George Russell (Marea Britanie) 236
- Lewis Hamilton (Marea Britanie) 214
- Charles Leclerc (Monaco) 191
- Lando Norris (Marea Britanie) 188
- Max Verstappen (Olanda) 188
Clasamentul constructorilor:
- Mercedes 556 puncte
- Ferrari 405
- McLaren-Mercedes 316
- Red Bull 298