Maja Chwalinska, aflată pe locul 114 mondial şi venită din calificări, a obţinut a 8-a victorie consecutivă la turneul de la Roland-Garros și s-a calificat în semifinalele competiţiei.

 

Sportiva din Polonia a învins-o în sferturile de finală de la French Open pe rusoaica Anna Kalinskaya (24 WTA), cu 7-6 (3), 6-2.

 

În vârstă de 24 de ani, Maja Chwalinska este doar a doua jucătoare venită din calificări care ajunge în semifinalele turneului de la Roland-Garros, la 6 ani după argentinianca Nadia Podoroska.

 

În calificări, Maja Chwalinska le-a eliminat pe Alice Rame, Carole Monnet și Suzan Lamens, iar pe tabloul principal a trecut de Qinwen Zheng, Elise Mertens, Maria Sakkari, Diane Parry și Anna Kalinskaya.

 

Născută la Dabrowa Gornicza, în sudul Poloniei, Maja Chwalinska este doar pentru a treia oară pe tabloul principal la un Grand Slam, după înfrângerile din turul 2 de la Wimbledon 2022 şi din primul tur de la Australian Open 2025.

 

Maja Chwalinska este doar a doua reprezentantă a Poloniei care atinge semifinalele probei de simplu la Roland Garros în Era Open, după Iga Swiatek.

 

În penultimul act de la French Open, sportiva poloneză o va întâlni pe Diana Shnaider, care a eliminat-o pe Aryna Sabalenka, după o revenire de senzație, de la 0-1 la seturi, 1-4 și 0-30, scor 3-6, 7-5, 6-0.

 

În cealaltă semifinală feminină de la Roland Garros se întâlnesc Marta Kostyuk și Mirra Andreeva.