Finala feminină de simplu de la Wimbledon se va disputa între jucătoarele cehe Linda Noskova (12 WTA) şi Karolina Muchova (9 WTA), după victoriile obţinute de acestea în semifinale.

Linda Noskova, care în turul 3 a trecut de Sorana Cîrstea cu 2-6, 6-3, 7-6 (9), după ce românca a ratat o minge de meci, a învins-o în penultimul act la Londra pe Marta Kostyuk (13 WTA), cu 6-4, 6-4.

Pentru Linda Noskova (21 ani) este prima finală de Grand Slam.

De partea cealaltă, Karolina Muchova (29 ani), care s-a impus în cealaltă semifinală în faţa lui Coco Gauff cu 6-2, 1-6, 7-6 (10), va avea o nouă şansă de a cuceri un titlu major, după ce a pierdut finala din 2023, de la Roland Garros.

La finalul lunii trecut, Muchova câştiga un titlu pe iarbă, la Bad Homburg (WTA 500), după ce în semifinale o învinsese pe Gabriela Ruse. Noskova venea şi ea după un prim titlu pe iarbă, obţinut la Berlin.

Duelul dintre Noskova şi Muchova va fi prima finală de Grand Slam între două jucătoare din aceeaşi ţară, după o pauză de 9 ani. În 2017, americanca Sloane Stephens a învins-o pe conaţionala Madison Keys, în ultimul act la US Open.

Noskova sau Muchova va fi a treia cehoaică din ultimii 4 ani care cucereşte titlul la Wimbledon, după ce Marketa Vondrousova s-a impus în 2023, iar Barbora Krejcikova a câştigat în 2024.

Petra Kvitova a câştigat de două ori titlul la Wimbledon, în 2011 şi 2014.