Philadelphia 76ers a anunţat oficial transferul starului LeBron James (41 ani), cel mai bun marcator din istoria NBA, care va purta maioul cu numărul 23.

“King” James a câştigat titluri în NBA cu Miami Heat, Cleveland Cavaliers şi Los Angeles Lakers, iar acum va încerca să facă acelaşi lucru şi la Philadelphia, care nu a mai câştigat un titlu în NBA de 43 de ani.

Sixers a postat pe canalele social media cu maioul albastru al lui James atârnat în vestiar cu o coroană, o trimitere la supranumele de “King James”.

“Abia aştept să îl văd pe LeBron alături de Jaylen Brown, VJ Edgecombe, Joel Embiid şi Tyrese Maxey şi de restul lotului nostru talentat lucrând pentru a aduce titlul în Philly”, a declarat directorul lui Sixers, Josh Harris, într-un comunicat de presă.

“Către LeBron şi familia sa: vă suntem recunoscători că aţi ales 76ers şi aşteptăm cu nerăbdare acest nou capitol din cariera sa legendară. Bun venit la 76ers!”, se mai arată în mesaj.

LeBron James va încerca să devină primul jucător care câştigă campionatul NBA cu patru echipe diferite, după ce a obţinut două cu Miami Heat şi câte unul cu Cleveland Cavaliers şi Los Angeles Lakers.

Cvadruplu MVP al NBA, James a purtat atât numărul 23, cât şi 6 în cariera sa profesionistă, petrecând ultimele 8 sezoane la Lakers, pe care a condus-o la titlu în 2020, după două experienţe diferite la Cavaliers şi patru ani petrecuţi la Heat.