Kimi Antonelli, pilotul echipei Mercedes, are prima şansă de a deveni campion mondial de Formula 1 la Marele Premiu al Statelor Unite, programat pe 25 octombrie, la Austin.

Tânărul italian şi-a consolidat poziţia de lider, după ce a încheiat pe locul 3 Marele Premiu din Singapore. El are acum un avans de 102 puncte faţă de principalul său rival în clasamentul piloţilor, George Russell.

Coechipierul său britanic de la Mercedes a terminat cursa din Singapore pe poziţia a 9-a, pierzând astfel teren în lupta pentru titlul mondial.

Din punct de vedere matematic, 6 piloţi mai păstrează şanse la câştigarea campionatului, însă Kimi Antonelli este principalul favorit, datorită avantajului considerabil pe care îl deţine.

După MP de F1 al SUA, sezonul va continua apoi cu alte 5 etape: Marele Premiu al Mexicului, pe 1 noiembrie, cel al Braziliei, pe 8 noiembrie, cursa din Las Vegas, pe 21 noiembrie, Marele Premiu din Qatar, pe 29 noiembrie, şi etapa finală de la Abu Dhabi, programată pe 6 decembrie.

Marele Premiu de Formula 1 al statului Singapore a fost câştigat de Max Verstappen, pilotul echipei Red Bull, care a obţinut astfel prima sa victorie pe circuitul stradal.

Plecat din pole position, cvadruplul campion mondial a condus toate cele 62 de tururi, de la start până la sosire. Acesta a fost urmat de Charles Leclerc, de la Ferrari, şi de Kimi Antonelli, liderul actualului clasament mondial al piloţilor.