Inter Milano și AC Milan au remizat, scor 1-1, într-un episod al “Derby della Madonnina” disputat la Perth (Australia).

Golurile confruntării dintre cele două rivale au fost semnate de italianul Federico Dimarco şi de francezul Christopher Nkunku.

Primul derby italian disputat pe pământ australian s-a încheiat la egalitate, scor 1-1, ambele goluri fiind marcate în partea secundă.

 Meciul a început cu jucătorii ambelor echipe reuniţi la centrul terenului, în jurul tricoului cu numărul 6 al lui Franco Baresi, aşezat pe gazon în memoria legendarului căpitan al Milanului, decedat pe 31 iulie.

 În minutul 54, Federico Dimarco a deschis scorul pentru campioana Inter Milano, în urma unei faze iniţiate de Benjamin Pavard, care i-a oferit colegului său ocazia de a înscrie cu o simplă reluare din apropiere.

 După deschiderea scorului, echipa antrenată de Cristi Chivu a început să domine meciul şi a avut ocazii de a marca un al doilea gol, dar a ratat materializarea acestora.

 În minutul 83, Carlos Augusto s-a ciocnit cu Christopher Nkunku în interiorul careului, iar arbitrul a dictat o lovitură de pedeapsă pentru AC Milan.

 Atacantul francez a transformat penalty-ul, cu un şut puternic, stabilind scorul final al partidei, 1-1.

 “Văd o evoluţie pozitivă, băieţii se străduiesc foarte mult şi în aceste zile am muncit din greu. În acest moment nu ne interesează prea mult rezultatele meciurilor pe care le jucăm, ci vrem să facem o treabă bună şi, mai ales, să ne îmbunătăţim condiţia fizică.

 Aş spune că unii jucători au avut un timp de joc bun şi suntem mulţumiţi de calitatea pe care au arătat-o, chiar dacă nu sunt în cea mai bună formă şi nu au încă picioarele în formă maximă”, a declarat Cristi Chivu, după meci.