Iga Swiatek s-a retras de la turneul WTA 500 de la Ningbo, din China, din cauza unei accidentări la coapsa stângă, și va rata Turneul Campioanelor 2026.
Retragerea o elimină pe sportiva din Polonia din cursa pentru calificarea la întrecerea de final de an, competiție rezervată celor mai bune 8 jucătoare ale sezonului.
Turneul Campioanelor 2026 este programat în perioada 7-14 noiembrie, la Indian Wells, în Statele Unite.
Astfel, poloneza va absenta pentru prima dată din 2020 de la prestigiosul turneu care încheie sezonul în circuitul WTA.
În vârstă de 25 de ani, Iga Swiatek, fost lider mondial și câștigătoare a 6 titluri de Grand Slam, ocupă în prezent locul 9 în clasamentul WTA.
Poloneza a triumfat la Turneul Campioanelor în 2023, când competiția s-a desfășurat la Cancun, în Mexic.
Elena Rybakina, Aryna Sabalenka, Mirra Andreeva, Jessica Pegula, Coco Gauff, Elina Svitolina şi Linda Noskova şi-au asigurat participarea la Turneul Campioanelor 2026.
În absenţa lui Swiatek, mai rămân doar două pretendente la ultimul loc: Karolina Muchova (4.735 de puncte), care nu joacă săptămâna aceasta, şi Marta Kostyuk (3.920 de puncte), înscrisă la Ningbo. Dacă ucraineanca nu ajunge în finală în China, Muchova va obţine ultimul bilet.