Fede Valverde, căpitanul lui Real Madrid, s-a accidentat la glezna stângă în timpul derby-ului cu Atletico Madrid, pierdut de trupa lui Jose Mourinho pe Metropolitano, cu 1-2.
Mijlocașul uruguayan a fost lovit în prima repriză de Kang-in Lee. Fapta nu a fost sancţionată cu niciun cartonaş pentru sud-coreean.
Cu toate acestea, lovitura a lăsat urme, întrucât uruguayanul s-a resimţit imediat, deşi s-a ridicat repede şi a reuşit chiar să termine meciul.
La finalul partidei, Real Madrid a anunțat că Valverde a suferit un “traumatism sever la glezna stângă” și că va fi supus unor investigații medicale suplimentare.
“În urma examinărilor efectuate astăzi asupra jucătorului nostru Federico Valverde de către echipa medicală a clubului Real Madrid, i s-a diagnosticat o leziune gravă la glezna stângă, suferită în timpul meciului de astăzi după-amiază. Valverde va fi supus unor examinări suplimentare în următoarele ore.”, a anunțat Real Madrid.
Accidentarea pune sub semnul întrebării prezența lui Fede Valverde pe teren următoarele meciuri amicale ale naționalei Uruguayului, programate împotriva Japoniei, Coreei de Sud și Indiei.
Potrivit estimărilor inițiale publicate de The Athletic, mijlocașul ar putea lipsi între două și trei săptămâni.