FCSB a învins-o pe FK Csikszereda cu scorul de 2-0, la Miercurea Ciuc, într-un meci din etapa a doua a Ligii 1.

Risto Radunovic a deschis scorul (3) cu un şut de la 20 de metri, iar Dennis Politic a marcat celălalt gol al bucureştenilor (16), cu un şut din marginea careului, deviat de Raul Palmeş.

După acest succes, trupa pregătită de Marius Baciu are 6 puncte din tot atâtea posibile în campionat şi este pe primul loc.

“Un joc bun, care nu are cum să nu te mulţumească. Am jucat cu 4 jucători U21, au fost dezinvolţi. Am o mare încredere în jucătorii noştri tineri. Nu cred că s-a văzut diferenţa că au fost underi. Toma, Popa, Ricardo… Tinereţea lor mă bucură, sunt dornici de afirmare. Sunt trei puncte importante. Nu am luat gol, asta e o mare satisfacţie pentru mine!

Victoria asta ne aduce un pic de linişte pentru a pregăti meciul din Europa, care este foarte important. Mă bucură atât faza defensivă, că nu am luat gol, cât şi atacul. Sunt bucuros pentru faza de construcţie, dar mai sunt lucruri pe care le putem regla. Una peste alta, puteam marca încă de vreo două ori.

Este clar că avem nevoie de mai multă concentrare în faţa porţii. În Europa nu te iartă nimeni. Până la urmă, 2-2 sau 2-3 cu Auda nu e mare lucru pentru mine. Am ratat foarte mult şi sper să reglăm asta, trebuie să fructificăm tot ce avem”, a declarat Marius Baciu.

Rapid joacă în această seară, în deplasare, la Botoşani, şi este singura echipă din Liga 1 care mai poate face maximum de puncte după primele două runde.

Învinsă în prima etapă la Ploieşti, de Petrolul, scor 0-1, Dinamo a spulberat-o în runda a doua pe Universitatea Craiova, scor 5-1, şi a urcat pe locul 3 în clasament, datorită golaverajului.

Clasament Liga 1:

  1. FCSB 2 2 0 0 4-0 6
  2. Oţelul Galaţi 2 1 1 0 4-3 4
  3. Dinamo Bucureşti 2 1 0 1 5-2 3
  4. Corvinul Hunedoara 2 1 0 1 3-2 3
  5. Farul Constanţa 2 1 0 1 3-2 3
  6. Rapid Bucureşti 1 1 0 0 1-0 3
  7. Universitatea Craiova 2 1 0 1 5-5 3
  8. Universitatea Cluj 2 1 0 1 2-2 3
  9. Sepsi OSK 2 1 0 1 1-1 3
  10. Petrolul Ploieşti 2 1 0 1 1-1 3
  11. FC Argeş 2 1 0 1 1-2 3
  12. FC Voluntari 1 0 1 0 2-2 1
  13. FC Botoşani 1 0 1 0 2-2 1
  14. UTA Arad 2 0 1 1 2-6 1
  15. CFR Cluj 1 0 0 1 1-2 0
  16. FK Csikszereda 2 0 0 2 0-5 0