Mihai Lixandru (25 de ani) a fost vândut de FCSB la Al-Fateh, grupare din prima ligă a Arabiei Saudite. Roș-albaștrii au anunțat plecarea mijlocașului printr-un mesaj postat în social media.

“FCSB anunță transferul lui Mihai Lixandru la Al Fateh Saudi Club.

Mijlocașul în vârstă de 25 de ani, produs al Academiei FCSB, a câștigat două titluri de campion și două Supercupe ale României în tricoul roș-albastru.

Clubul nostru îi mulțumește pentru contribuție și îi urează mult succes alături de noua echipă”, a transmis FCSB, pe Instagram.

De asemenea, și gruparea din Arabia Saudită a anunțat sosirea mijlocașului român.

“Bun venit noului jucător al lui Al-Fateh, Mihai Lixandru! Marile sosiri merită așteptarea… Bun venit, Mihai!”, au transmis arabii, alături de un clip de prezentare.

Crescut de FCSB, Mihai Lixandru a mai evoluat în carieră pentru Viitorul Tg Jiu, Gaz Metan Mediaş şi CS Mioveni.

Presa de specialitate scrie că FCSB a încasat 600.000 de euro în schimbul transferului lui Mihai Lixandru la Al-Fateh.