Universitatea Cluj a terminat la egalitate cu Dinamo Kiev, 0-0, pe Arena Lublin (Polonia), în prima manşă a turului 1 preliminar al Europa League.

Shaparenko a lovit bara transversală, în minutul 80, pentru ca 5 minute mai târziu să se stingă o parte a nocturnei de pe stadionul din Lublin şi meciul să fie întrerupt aproape 8 minute.

După reluare, ambele echipe au părut că se mulţumesc cu rezultatul de egalitate şi Dinamo Kiev – Universitatea Cluj s-a terminat 0-0.

Manşa secundă se va juca pe 16 iulie, pe Cluj Arena (20:30).

Dacă va trece de Dinamo Kiev, Universitatea Cluj o va întâlni pe PAOK Salonic, fosta echipă a lui Răzvan Lucescu, în turul 2 preliminar al Europa League.

În cazul în care “U” va fi eliminată de Dinamo Kiev din Europa League, va juca în turul 2 preliminar al Conference League, cu Brann Bergen (Norvegia).

 

Dinamo Kiev – Universitatea Cluj 0-0 | Echipele:

Dinamo Kiev: 35. Ruslan Neşcheret – 94. Tomasz Kedziora, 40. Kristian Bilovar, 32. Taras Mykhavko, 44. Vladislav Dubinceak – 8. Oleksandr Pikhalyonok (căpitan; 29. Vitaly Buialskyi, 61), 6. Volodimir Brazhko, 10. Mikola Shaparenko – 9. Nazar Voloshyn (16. Shola Ogundana, 90+2), 11. Matvii Ponomarenko, 70. Bogdan Redushko

Antrenor: Igor Kostyuk

 

Universitatea Cluj: 46. Neofytos Michael – 33. Jug Stanojev, 6. Iulian Cristea, 4. Andrei Coubiş, 27. Alexandru Chipciu (căpitan) – 8. Dorin Codrea, 7. Mouhamadou Drammeh (18. Pedro Pinho, 84) – 14. Marius Ştefănescu, 94. Ovidiu Bic, 29. Oucasse Mendy (12. Friday Adams, 65) – 19. Issouf Macalou (25. Alibek Aliev, 74)

Antrenor: Cristiano Bergodi