Daniel Bîrligea a reușit să înscrie primele sale două goluri în Serie A și a contribuit decisiv la victoria categorică obținută de Frosinone, scor 5-1, în fața lui Lecce.
Partida s-a disputat joi seara, pe terenul nou-promovatei, în cadrul etapei a 9-a a campionatului Italiei.
Transferat în luna august de la FCSB, Bîrligea a fost trimis pe teren în minutul 70 și a avut nevoie de doar două minute pentru a marca primul gol.
Atacantul român a punctat din nou în prelungirile partidei, în minutul 90+4, cu un șut din apropierea careului mic.
Celelalte goluri ale gazdelor au fost marcate de Mattei Cichella (25), Giacomo Calo (45+1 – penalty) și Antonio Raimondo (59). Pentru Lecce, singura reușită i-a aparținut lui Joel Monteiro, în minutul 82.
“Sunt cu siguranță mulțumit de ceea ce facem, începând cu munca antrenorului și a staffului său. Se vede în meciuri ce ne dorim, ce ne place și ce vrem să continuăm să facem. Cred că trebuie să plătesc cina, poate chiar de două ori. Grupul este incredibil. În fiecare zi muncim foarte mult. Aud peste tot oameni care se plâng, dar tocmai asta ne ajută să câștigăm meciurile.”, a spus Daniel Bîrligea.
În tabăra oaspeților, portarul român Alexandru Borbei a fost rezervă și nu a evoluat în această partidă.
Echipa lui Daniel Bîrligea, care a primit nota 8,7, ocupă ultimul loc de cupă europeană, 6, având 17 puncte. Lecce se află pe poziţia a 14-a, cu 9 puncte.