Cea de-a 23-a ediţie a Cupei Mondiale începe azi, 11 iunie 2026. Turneul se va desfăşura până la 19 iulie 2026 şi va fi găzduit de 16 oraşe din cele 3 ţări organizatoare: SUA, Canada şi Mexic.

Este prima ediţie a Cupei Mondiale organizată în format extins cu 48 de echipe participante, faţă de 32 la turneele finale precedente. De asemenea, este ediţia Cupei Mondiale organizată de mai multe ţări.Ideea extinderii turneului final al Cupei Mondiale i-a aparţinut mai întâi, în 2013, fostului preşedinte ale UEFA Michel Platini, iar în 2016 această propunere a fost împrumutată de actualul preşedinte ale forului mondial al fotbalului, Gianni Infantino.

Extinderea turneului la 48 de echipe a fost aprobată de FIFA la 10 ianuarie 2017. În 1998, a avut loc prima extindere a formatului de organizare a Cupei Mondiale, iar acum, la turneul din America de Nord, se înregistrează o extindere fără precedent cu un număr mare de echipe, cu 16 naţionale participante în plus faţă de cele 7 ediţii precedente.

Consiliul FIFA din 14 martie 2023 a aprobat desfăşurarea turneului la nivelul celor 12 grupe cu câte4 echipe fiecare, din care primele două din fiecare grupă şi următoarele 8 cele mai bine clasate pe locul 3 se califică în 16-imi.

Aceasta este cea de-a doua ediţie găzduită de SUA, după turneul din 1994, cea de-a treia Cupă Mondială în care Mexicul este ţară organizatoare, după cele din 1970 şi 1986, iar Canada asigură pentru întâia dată pe teritoriul său naţional meciuri ale turneului final masculin al FIFA.

Cele 16 oraşe gazdă ale turneului final sunt două în Canada (Toronto, Vancouver), 3 în Mexic (Ciudad de Mexico, Monterrey, Guadalajara) şi 11 în Statele Unite ale Americii (Atlanta, Boston, Dallas, Houston, Kansas City, Los Angeles, Miami, New York/New Jersey, Philadelphia, San Francisco Bay Area, Seattle).

Finala turneului va fi găzduită de MetLife Stadium din East Rutherford, din New Jersey. Niciunul dintre stadioanele folosite de SUA la ediţia din 1994 nu va fi folosit la turneul din acest an.

Ciudad de Mexico este singurul oraş-capitală care va organiza meciuri la Cupa Mondială. Ottawa (Canada) şi Washington DC (SUA) se vor alătura altor capitale precum Bonn (Germania de Vest, în 1974) şi Tokyo (Coreea de Sud şi Japonia în 2002) care nu au găzduit meciuri la turneele finale.

Cupa Mondială 2026 va avea 3 ceremonii de deschidere, câte una pentru fiecare ţară gazdă.

 

Grupele Cupei Mondiale 2026:

Grupa A: Mexic, Africa de Sud, Coreea de Sud, Cehia

Grupa B: Canada, Bosnia-Herţegovina, Qatar, Elveţia

Grupa C: Brazilia, Maroc, Haiti, Scoţia

Grupa D: SUA, Paraguay, Australia, Turcia

Grupa E: Germania, Curacao, Cote d’Ivoire, Ecuador

Grupa F: Olanda, Japonia, Suedia, Tunisia

Grupa G: Belgia, Egipt, Iran, Noua Zeelandă

Grupa H: Spania, Capul Verde, Arabia Saudită, Uruguay

Grupa I: Franţa, Senegal, Irak, Norvegia

Grupa J: Argentina, Algeria, Austria, Iordania

Grupa K: Portugalia, Uzbekistan, RD Congo, Columbia

Grupa L: Anglia, Croaţia, Ghana, Panama

 

Echipele naţionale ale ţărilor gazdă ale turneului, SUA, Canada şi Mexic, au fost calificate automat pe tabloul competiţional.

Capul Verde, Curacao, Iordania şi Uzbekistan îşi fac debutul la Cupa Mondială 2026.

Argentina este campioana en titre care-şi va apăra trofeul câştigat la ediţia din 2022 din Qatar.

Faza grupelor se desfăşoară de la 11 iunie până la 27 iunie.

Echipele clasate pe primele două locuri din fiecare grupă şi 8 naţionale cel mai bine clasate de pe locul 3 din toate grupele merg mai departe în faza 16-imilor de finală, de unde încep meciurile eliminatorii disputate într-o singură manşă.