Ajuns la 41 de ani, Cristiano Ronaldo este aproape de finalul carierei și a făcut un anunț elocvent în acest sens.

Superstarul portughez a afirmat, într-un interviu publicat de revista Vogue, că acest an va fi “probabil” ultimul din cariera sa de fotbalist profesionist.

“Acesta este probabil ultimul meu an de fotbal şi vreau să las o moştenire spectaculoasă. Întrucât fotbalul poate lăsa un gol mare, trebuie să-ţi umpli timpul în moduri diferite, nu doar unul singur. Am atât de multe lucruri care să mă ţină ocupat, încât este dificil să vă spun doar unul”, a spus CR7.

Cristiano Ronaldo, cvintuplu câştigător al Balonului de Aur, evoluează în prezent în Arabia Saudită, la Al-Nassr, după ce şi-a petrecut cea mai mare parte a carierei la Real Madrid, clubul cu care a obţinut cele mai mari succese din carieră.

Fotbalistul lusitan, care şi-a făcut debutul la Sporting Lisabona, sub comanda lui Ladislau Boloni, a mai jucat, de asemenea, la Manchester United şi Juventus Torino.

Cristiano Ronaldo a marcat 976 de goluri în carieră şi a câştigat 32 de trofee ca fotbalist. El este jucător cu cele mai multe meciuri şi goluri marcate pentru o echipă naţională, la nivel mondial, fiind totodată golgheterul istoric al UEFA Champions League.

În această vară, Ronaldo a disputat a şasea Cupă Mondială din cariera sau cu naționala Portugaliei, eliminată în optimile de finală de Spania (0-1), viitoarea campioană a lumii.