Trei viitoare adversare ale Universităţii Craiova au înregistrate remize, în etapa a doua a fazei principale din Conference League: Brighton, FC Copenhaga şi Egnatia.

Brighton, una dintre cele mai în formă echipe din Premier League, a încheiat nedecis pe terenul celor de la Jablonec, scor 0-0.

Egnatia, campioana Albaniei, a obţinut un punct în Danemarca, după 1-1 cu campioana Aarhus. Danezii au jucat din minutul 3 în 10 oameni, astfel că oaspeţii au deschis scorul prin Ildi Gruda (13). Gazdele au egalat după pauză prin James Bogere (49).

FC Copenhaga a obţinut un egal la Belgrad, 2-2 cu Steaua Roşie. Matej Gashtarov (autogol, 29) şi Maher Carrizo (70) au înscris pentru oaspeţi, iar Timi Max Elsnik (34) şi Vasilije Kostov (41) au marcat pentru Crvena Zvezda.

Getafe, care în urmă cu o săptămână obţine un egal în Bănie, 1-1 cu Universitatea Craiova, a fost umilită la Madrid de Lugano, care s-a impus cu 5-2.

După 1-1 cu Getafe (15 octombrie), în Bănie, şi 3-1 cu Inter Club d’Escaldes (22 octombrie), în deplasare, Universitatea Craiova ocupă locul al 11-lea, cu 4 puncte. campioana României va juca în continuare în Conference League pe teren propriu cu Egnatia (5 noiembrie), în deplasare cu Brighton (26 noiembrie), în deplasare cu Kairat Almaty (10 decembrie) şi acasă cu FC Copenhaga (17 decembrie).

 

Conference League – etapa a 2-a:

Inter Club d’Escaldes – Universitatea Craiova 1-3

Au marcat: Borja Arellano 78, respectiv Assad Al Hamlawi 3, Ştefan Baiaram 5, Simon Elisor 86

 

Kairat Almaty – Panathinaikos Atena 1-5

Au marcat: Ismail Bekbolat 79, respectiv Vicente Taborda 6, Cyriel Dessers 24 – penalty, 47, Kings Kangwa 57, Elmin Rastoder 75

 

Iberia 1999 Tbilisi – Mjallby 1-1

Au marcat: Jemal-Ghiorghi Jinjolava 55 – penalty, respectiv Tom Pettersson 89

 

Nordsjaelland – CSKA Sofia 2-2

Au marcat: Ibrahim Adel 55, 68, respectiv Leandro Godoy 8, 88

 

Steaua Roşie Belgrad – FC Copenhaga 2-2

Au marcat: Timi Max Elsnik 34, Vasilije Kostov 41, respectiv Matej Gashtarov (autogol) 29, Maher Carrizo 70

 

Kauno Zalgiris – Brann Bergen 1-4

Au marcat: Renan Oliveira 11, respectiv Niklas Castro 7 – penalty, Noah Holm 25, 40, 85

 

Getafe CF – Lugano 2-5

Au marcat: Ivan Azon 2, Borja Mayoral 74, respectiv Albian Ajeti 3, 26, Yanis Cimignani 7, Uran Bislimi 50, Kevin Behrens 90+2

 

Jablonec – Brighton 0-0

 

FC Pafos – Riga FC 1-1

Au marcat: Biel 76, respectiv Caio Ferreira 67

 

Trabzonspor – Hearts 2-0

Au marcat: Mohamed Salah 32 – penalty, Dju Franculino 58

 

Aarhus – Egnatia 1-1

Au marcat: James Bogere 49, respectiv Ildi Gruda 13

 

Ajax – Atalanta 2-0

Au marcat: Tolu Arokodare 87, Abdellah Ouazane 90+3

 

AS Monaco – Freiburg 3-0

Au marcat: Paris Brunner 45+2, Lamine Camara 83, Ansu Fati 90+2

 

Borac Banja Luka – KuPS Kuopio 2-0

Au marcat: Stefan Savic 29, Matej Deket 50

 

Midtjylland – Sint-Truidense VV 0-1

A marcat: Frederic Soelle Soelle 42

 

Lincoln Red Imps FC – Twente 1-4

Au marcat: Nano 38, respectiv Thomas van den Belt 19, 57, Wout Weghorst 24, Daouda Weidmann 90+4

 

Sporting Braga – KAA Gent 2-0

Au marcat: Victor Gomez 3, Gabri Martinez 76

 

FC Thun – Hajduk Split 0-1

A marcat: Dalisson 17

 

Clasament Conference League:

Loc Echipă M V E Î Golaveraj Pct
1 Panathinaikos 2 2 0 0 7-2 6
2 Lugano 2 2 0 0 8-4 6
3 Brann SK Brann 2 2 0 0 6-2 6
3 Trabzonspor 2 2 0 0 6-2 6
5 FC Twente 2 2 0 0 5-1 6
5 AS Monaco 2 2 0 0 5-1 6
7 Sint-Truidense VV 2 2 0 0 3-0 6
8 Hajduk Split 2 2 0 0 3-1 6
9 Brighton & Hove Albion 2 1 1 0 4-0 4
10 FC Copenhaga 2 1 1 0 5-2 4
11 Universitatea Craiova 2 1 1 0 4-2 4
12 Mjallby AIF 2 1 1 0 3-1 4
13 Ajax 2 1 0 1 3-2 3
13 Borac Banja Luka 2 1 0 1 3-2 3
15 Atalanta 2 1 0 1 3-3 3
16 Braga 2 1 0 1 2-3 3
17 KAA Gent 2 1 0 1 1-2 3
18 Freiburg 2 1 0 1 3-5 3
19 Nordsjaelland 2 0 2 0 3-3 2
20 Egnatia 2 0 2 0 2-2 2
20 Riga FC 2 0 2 0 2-2 2
22 Steaua Roşie 2 0 1 1 4-5 1
23 CSKA Sofia 2 0 1 1 3-4 1
24 Jablonec 2 0 1 1 2-3 1
25 Midtjylland 2 0 1 1 1-2 1
25 Aarhus 2 0 1 1 1-2 1
27 Pafos 2 0 1 1 2-4 1
28 Iberia 1999 2 0 1 1 1-3 1
28 Hearts 2 0 1 1 1-3 1
30 Getafe CF 2 0 1 1 3-6 1
31 Kairat 2 0 1 1 2-6 1
32 FC Thun 2 0 0 2 0-2 0
33 Lincoln Red Imps 2 0 0 2 2-6 0
33 Kuopio KuPS 2 0 0 2 2-6 0
35 Inter Club d’Escaldes 2 0 0 2 1-5 0
36 Kauno Zalgiris 2 0 0 2 1-8 0

 

M = meciuri jucate

V = victorii

E = egaluri

Î = înfrângeri

Golaveraj = goluri marcate – goluri primite

Pct = puncte acumulate