Arsenal încearcă să finalizeze cât mai rapid posibil transferul lui Julian Alvarez, de la Atletico Madrid, pentru a-l avea la dispoziţie pe fotbalistul sud-american chiar de la startul pregătirilor.

Atacantul argentinian, aflat în prezent la Cupa Mondială cu selecţionata ţării sale, este unul dintre jucătorii vizaţi şi de campioana en titre a Spaniei, FC Barcelona, dar şi de PSG.

Luna trecută, o altă formaţie spaniolă, Real Madrid, a înaintat o ofertă oficială de 150 de milioane de euro concitadinei Atletico Madrid pentru Julian Alvarez, refuzată însă de gruparea “rojiblanco”.

Conform presei din Anglia, Arsenal nu intenţionează să ofere însă mai mult de 90 de milioane de lire sterline (105 milioane euro) pentru Alvarez, care a marcat al doilea gol al Argentinei în partida cu Elveţia (scor 3-1), din sferturile de finală ale Cupei Mondiale 2026.

De partea cealaltă, Atletico vrea peste 100 de milioane de lire sterline pentru transferul atacantului care are o clauză în valoare de 500 de milioane de euro.

În vârstă de 26 de ani, Julian Alvarez nu s-ar opune unei reveniri în Premier League, unde a mai evoluat pentru Manchester City, deşi ar prefera să rămână în Spania, la FC Barcelona sau Real Madrid, mai scriu jurnaliștii britanici.