Amanda Anisimova nu va mai evolua pe terenurile de tenis în 2026. Jucătoarea americană a anunțat că își încheie sezonul, după ce accidentarea la încheietura mâinii a recidivat.
Anisimova, care se retrăsese deja de la turneul WTA 1000 de la Beijing, a făcut anunțul pe rețelele sociale.
“M-am accidentat din nou la încheietura mâinii și trebuie să mă ocup de asta. E timpul să-mi recuperez forma, să iau o pauză și ne revedem în 2027”, a transmis sportiva din SUA, pe Instagram.
Din cauza acestei decizii, Anisimova va rata și turneul WTA 1000 de la Wuhan, precum și Turneul Campioanelor. Prezența la competiția de la finalul sezonului era oricum dificilă: ea ocupă în prezent locul 21 în clasamentul WTA Race.
În vârstă de 25 de ani, Anisimova a avut un 2025 remarcabil, în care a cucerit titlurile la turneele WTA 1000 de la Doha și Beijing și a disputat finale la Wimbledon, US Open și Queen’s. A încheiat sezonul trecut pe locul 4 în clasamentul mondial.
Anul 2026 a fost însă mult mai dificil pentru americancă. Accidentarea la încheietura mâinii a ținut-o departe de teren în primăvară, iar Anisimova a ratat aproape în întregime sezonul pe zgură.
Recidiva acestei probleme medicale o obligă acum să pună punct sezonului și să se concentreze pe recuperare în perspectiva revenirii în 2027.